Când i-am cunoscut, Miruna și Gabriel ne-au vorbit despre “parteneriatul” lor, deoarece termenul “nuntă” nu reprezintă filozofia relației lor. Neavând termen de comparație, nu am știut la ce să ne așteptăm, însă acum vă putem spune sincer că niciun alt eveniment nu ne-a emoționat mai mult. A fost cu totul special, foarte personal, presărat cu surprize și multă poezie. Am început ziua cu o ședință foto la Grădina Botanică, unde Gabriel a primit un răvaș neașteptat de la casa de bilete – un poem scris de Miruna și continuat pe trena ei de mireasă. Surprizele au fost nenumărate la petrecere, iar noi am avut sentimentul că participăm la un concert live de calitate, datorită energiei band-ului Compania 7. “Masa de scris” le-a oferit tuturor șansa de a fi creativi, invitându-i să lase un gând “pop-art” celor doi proaspăt căsătoriți. Clasicele flori pe mese au lipsit, fiind înlocuite cu buchete DIY din pagini de carte, iar fiecare masă a primit numele unui roman.

Costum Miruna: Silvia Serban  |  Costum Gabriel: Tudor Tailor  |  Buchet: Atelier Bloom Bloom  |  Tiara: Miss Babacilu  |  Band: Compania 7  |  Locatia: La Conac  |  Deco: Art Shapes  |  Candy Bar: House Of Cookies  |  Verighete: Moogu